Fracturile de stres constau in mici fisuri osoase. Acestea apar ca rezultat al suprasolicitarii, al deficientelor osoase si al incarcarii repetate si ciclice a osului.
Cel mai des intalnite fracturi de stres, afecteaza urmatoarele oase/portiuni de oase:
Exista mai multi factori care pot creste riscul fracturilor de stres, inclusiv practicarea sportului pe teren dur, variatii calitative si cantitative ale incarcarii pe os (biomecanica incorecta in timpul activitatii fizice sau suprasolicitare), dar si varsta.
Cei mai frecvent afectati de acest tip de leziuni sunt alergatorii de distanta, soldatii si varstnicii.
La aproximativ 2-3 saptamani dupa fractura initiala, durerea devine insuportabila, astfel incat pacientul reduce sau inceteaza orice activitate fizica. Alte simptome inlcud:
Uneori, aceste mici fisuri devin vizibile la examenul radiografic doar dupa 14-15 zile. Din acest motiv, pot fi necesare scanari CT sau RMN, atat pentru confirmarea diagnosticului, cat si pentru evaluarea severitatii fracturii.
Tratamentul difera in functie de localizare si severitate, variind de la o perioada scurta de imobilizare, pana la o perioada lunga de imobilizare, cu ghips sau chiar fixare chirurgicala.
Indiferent de perioada de imobilizare sau daca se intervine chirurgical sau nu, este necesara kinetoterapia dupa fractura de stres. La fel ca in cazul tratamentului ortopedic si programul de reabilitare variaza in functie de localizare si severitate, principalele obiective urmarite fiind: