Fractura de scafoid

Home / Fractura de scafoid

Ce este o fractura a osului scafoid?

Fractura osului scafoid, se refera la o fractura a osului aflat la baza degetului mare, chiar deasupra incheieturii mainii. Osul scafoid este de obicei fracturat in urma unei caderi cu mana in pozitie intinsa.

Care sunt simptomele unei fracturi de scafoid?

Un scafoid fracturat cauzeaza, in mod normal, durere pe partea degetului mare, la nivelul incheieturii mainii. De obicei, atunci cand un os este rupt, se simte durere intensa, totusi, in cazul unui scafoid fracturat, aceasta durere poate sa nu fie foarte puternica, iar leziunea sa se simta mai mult ca o entorsa a incheieturii mainii. Spre deosebire de alte fracturi, fractura osului scafoid, nu provoaca nicio deformare evidenta si edemul este aproape inexistent. Drept urmare, multi oameni nu isi dau seama de faptul ca si-au rupt scafoidul.

Alte simptome posibile includ: mobilitate redusa, umflaturi/inflamatii, rigiditate, slabiciune si amorteala.

Ce trebuie sa fac in cazul in care cred ca mi-am fracturat osul scafoid?

O fractura a scafoidului este o leziune grava, care necesita asistenta medicala imediata. Daca suspectezi ca ti-ai fracturat osul scafoid, ar trebui sa consulti, cat mai curand posibil, un medic ortoped. Este posibil sa ai nevoie de o orteza, care sa iti imobilizeze articulatia pumnului. Poti folosi gheata, aplicata pe incheietura mainii, pentru a diminua durerea si pentru a reduce si controla orice umflare/edem.

Efectuarea unei radiografii poate oferi informatii asupra perioadei de imobilizare a articulatiei, care sa permita vindecarea fracturii.

Recuperarea medicala dupa fractura osului scafoid

Daca ti-ai fracturat scafoidul, ti se va recomanda sa porti o atela gipsata sau o orteza. Imobilizarea articulatiei pana la vindecarea fracturii cauzeaza rigiditate articulara si pierderea fortei musculare.

Recuperarea medicala este foarte importanta pentru recastigarea mobilitatii complete si a fortei musculare. Optiunile de tratament includ:

  • Mobilizari pasive
  • Programe de exercitii
  • Tratamentul tesuturilor moi
  • Bandajare Kinesiotape

Exista efecte pe termen lung ale fracturilor de scafoid?

Majoritatea fracturilor osului scafoid, se vindeca fara complicatii, in cateva saptamani. Din pacate, unele fracturi de scafoid pot produce efecte secundare pe termen mai lung. Acest lucru apare cel mai frecvent, atunci cand bucatile rupte ale osului scafoid nu se consolideaza (nu se unesc) in timpul imobilizarii. Aceasta este o consecinta grava, care va prelungi recuperarea si poate necesita interventia chirurgicala sau tratamentele alternative pentru a stimula vindecarea. Aceste complicatii apar de obicei la pacientii care neglijeaza fractura.