Condromalacie / condropatie patelara

Home / Condromalacie / condropatie patelara

Ce este condromalacia sau condropatia patelara?

Patela este denumirea stiintifica a rotulei.

Condromalacia patelara apare atunci cand cartilajul de pe partea inferioara a rotulei, devine treptat mai moale si incepe sa se degradeze. Acest lucru poate provoca dureri in partea anterioara a genunchiului. Kinetoterapia este un tratament eficient pentru aceasta afectiune.

Care sunt cauzele condromalaciei/condropatiei patelare?

Condromalacia rotuliana apare, in general, la adolescenti si adulti tineri si este mai frecventa la femei decat la barbati. Rotula este pozitionata deasupra articulatiei genunchiului si se deplaseaza peste aceasta in timpul anumitor miscari. Condromalacia/condropatia patelara apare atunci cand rotula nu se misca corect si se freaca de femur (osul coapsei). Aceasta frecare provoaca inmuierea si ruperea cartilajului pe partea inferioara a rotulei. Exista mai multe motive pentru care se intampla acest lucru, inclusiv:

  • probleme de biomecanica, cum ar fi picior plat sau alinierea gresita a rotulei
  • dezechilibre musculare, cum ar fi slabiciune sau tensionare
  • nivel ridicat de activitate, care presupune aplicarea frecventa si crescuta de forta pe rotula, cum ar fi alergarea sau sariturile

Care sunt simptomele condromalaciei patelare?

Principalul simptom este durerea in partea anterioara a genunchiului. Poate fi agravata de activitati specifice si poate fi insotita si de alte simptome. Acestea pot include:

  • durere la indoirea genunchiului pentru perioade lungi de timp
  • durere agravata la ridicarea de pe scaun sau la urcatul/coboratul scarilor
  • senzatie de ‘macinare/roadere’ in genunchi
  • sensibilitate in jurul genunchiului

Ce trebuie sa fac daca am condromalacie patelara?

Trebuie sa urmezi un program de recuperare medicala, astfel incat, afectiunea sa nu se agraveze. Kinetoterapia te va ajuta sa scapi sau cel putin sa reduci semnificativ simptomele, prin tratarea cauzei care a declansat aparitia acestei afectiuni. Pana cand stabilesti o intalnire cu un kinetoterapeut, iti recomandam sa faci repaus si sa eviti activitatile care iti provoaca durere.

Recuperarea medicala in condromalacia patelara

Scopul recuperarii medicale in condromalacie este de a trata cauza frecarii dintre patela (rotula) si femur.

Programul de kinetoterapie va fi personalizat in functie de localizarea si severitatea leziunii. Obiectivele urmarite sunt reducerea durerii si restabilirea tonusului si a rezistentei grupelor musculare slabite, precum si cresterea flexibilitatii grupelor musculare tensionate.

Pe langa aceste obiective, este necesara si cresterea stabilitatii membrului inferior, prin exercitii de propriceptie si prin cresterea fortei muschilor care stabilizeaza genunchiul.

In ultima faza a reabilitarii, vom face exercitii specifice sportului (alergare, sarituri, opriri, viraje, etc.), cu dificultate progresiva, acordand o atentie sporita biomecanicii corecte, astfel incat sa ne asiguram ca o sa te poti intoarce la activitati sportive, in siguranta si fara durere.

La finalul programului de kinetoterapie, este recomandata continuarea unui program de preventie, la domicliu.

Ar putea exista efecte pe termen lung din cauza condromalaciei de rotula?

Condromalacia de rotula poate fi imbunatatita si gestionata, astfel incat sa nu mai ai dureri in viitor. Cu toate acestea, daca tratamentul nu este suficient sau este inadecvat, aceasta afectiune progreseaza si necesita un tratament pe termen mai lung, uneori chiar interventia chirurgicala pentru indepartarea cartilajului deteriorat.